Cursuri de desen pentru copii

În vederea începerii unei serii de cursuri de desen și pictură pentru copii împreună cu Clubul Copiilor Aktivi, am citit părerile mai  multor profesori și persoane cu experiență în domeniu,  referitor la cum este mai bine să le predai copiilor  desenul, ce este recomandat și ce ar trebui evitat, ce se întâmplă cu copiii atunci când deseneză și de ce este utilă aceasta activitate pentru dezvoltarea lor.

DESENUL. COPIII

Experiența mea în domeniu este următoarea... 

Am desenat de când eram mică ( îmi amintesc cu plăcere  diminețile de weekend când mă trezeam înaintea celorlalți și, ca să-i las să doarmă și să nu fac gălăgie, îmi luam ceva de desenat și nu terminam decât mult după ce se trezise toată lumea), am absolvit Facultatea de Arhitectură a Universității “Ion Mincu” din București, din 2008 am început acest blog cu ilustrații, iar în continuare îmi doresc să mă ocup mai serios de ilustrația de carte pentru copii.

In afară de desenele din copilărie, de la facultate și cele personale, de pe blog, am mai lucrat și lucrez ca graphic designer cu clienți, pe diferite proiecte. În afară de asta, îmi place să fac portrete, îmi plac personajele și poveștile și mi-ar plăcea să se combine  într-un proiect pe termen lung, cu două variante, așa cum l-am pus în cuvinte aici și aici.

Am început să lucrez cu copiii la începutul acestui an, mai întâi la atelierele Lego ale Clubului, apoi, din septembrie, în programul „De-a arhitectura” - opționalul pentru clasa a IV-a de educație de arhitectură și mediu construit. Mi se părea că  printr-un contact direct cu copiii  mi se vor îmbunătăți cunoștințele, percepția și abordarea, pe care le voi putea folosi apoi  în activitatea de ilustrare a cărților pentru copii. Mi se părea că în felul acesta aș face lucrurile cunoscându-le mai bine, din interior (având în vedere că încă nu am copii). Și așa este, atelierele creative și orele de la clasă  

mi-au confirmat ceea ce bănuiam deja: copiii sunt grozavi și să vezi la ce reacționează și la ce nu, este foarte educativ...cu sau fără activitatea de ilustrare de carte.

Sunt foarte entuziasmată de acest proiect și cred că și copiilor le va plăcea.

 

ESTE IMPORTANT SĂ DESENEZI?

Pare să existe consensul, între profesorii de desen și arte plastice, că nu există ”nu pot să desenez”, pentru că abilitatea de a desena se formează, este o deprindere, la fel ca în cazul celorlalte materii academice. Contrar a ceea ce suntem obisnuiți să auzim, se pare că ”nu am talent” sau ”nu știu să desenez”  sunt niște percepții greșite a faptului de a nu fi invățat desenul într-un mod adecvat și la momentul potrivit. Nu este doar greșit să spunem așa, ci este și nociv, pentru că prin imițatie, copiii vor învăța același lucru despre ei - și este neadevărat.

Revenind la comparația cu celelalte materii academice, dacă un profesor poate spune cu ușurință că nu poate să deseneze, poate chiar ca încurajare pentru un copil ”netalentat” la desen, nu la fel se întâmplă în cazul în care trebui să încurajeze un copil care nu știe să scrie sau să socotească.

In acest moment întrebarea devine: să fie desenul la fel de important ca cititul și matematica?

Având în vedere că desenul, alături de pictură, modelaj și cititul poveștilor de către părinți, sunt activitățile care, în anii de formare, au cea mai mare influență asupra dezvoltării cerebrale în legătură cu abilitățile intelectuale și găsirea soluțiilor, automotivarea, experimentarea, concentrarea, învățarea prin descoperire și alte zone importante ale creierului...putem concluziona că desenul este destul de important...

De aceea  devine important felul în care este predat și învățat desenul.

CUM SĂ-I INVĂȚĂM PE COPII SĂ DESENEZE?

Sunt recomandate întrebările deschise prin care copiii să povestească ce au desenat, la ce se gândeau și ce simțeau când au făcut desenul. Nu sunt recomandate comentariile negative sau clasificări prea rigide ale lucrărilor, nici complimentele expeditive...

Foarte interesant mi s-a părut faptul că nu este recomandat ca adulții să le arate copiilor cum ”se face”, să deseneze pentru ei. Și mi-am amintit cum la una dintre orele ”de-a arhitectura” (înainte să citesc aceste recomandări), când o fetiță a venit să o ajut cu desenul pe care îl avea de făcut, eu am luat creionul și am desenat o parte din desen. Am simțit imediat cum se schimbă ceva, expresia faței ei a devenit mai ternă, când încercam să o atrag în conversație și îi arătam să privească peretele pe care îl avea de desenat, se uita mai mult în jos. Pentru că mi-am dat seama că nu e bine, m-am oprit și am îndemnat-o să continue ea... a plecat mai veselă.

Am citit în notele unui profesor, că aceasta se numește ”neajutorare învățată”. Când, în loc să îi ajutăm să înțeleagă un proces (în cazul desenului, acela de a privi și de a observa pentru a desena) sau un concept, trecem direct la a le arăta cum se face, mesajul pe care îl recepționează este că ei nu știu și nu pot să facă acel lucru. Scade încrederea în sine, pofta de a se juca și de a experimenta și procesul de învățare este încetinit sau întrerupt.

Se pare că rolul profesorilor și al părinților devine acela  de a-i învăța pe copii cum să vadă și cum să pună ceea ce văd pe hârtie. La cursul de desen și pictură, o asemănare identică a desenului cu obiectul studiat nu este cel mai important rezultat urmărit!

Este foarte important să exersăm abilitatea de a observa, de a găsi soluții la felul în care punem pe hârtie ceea ce vedem și de a ne păstra sau redobândi încrederea înnăscută de a desena... în timp, chiar și cele mai complexe forme… o orhidee, reflexia luminii pe un pahar, mâinile bunicului, părul cârlionțat al colegei… 

Puteți citi mai pe larg despre aceste  idei și metode de predare și învățare a desenului în notele profesorului Marvin Bartel , pe Academia.edu,  în cartea Drawing on the Right Side of the Brain de  Betty Edwards și Drawing with Children de Mona Brookers.